Sesiune intensiva de formare: „Rolul SUERD pentru atragerea finantarilor si dezvoltarea afacerilor

5 years ago  By  Iuliana Velniciuc     No comments

Schimbarea multor elemente cheie din modul de finantare a proiectelor in UE, in perioada 2014-2020, obliga atat pe consultanti, cat si pe managerii de proiect si pe beneficiarii potentiali sa se conecteze la noul sistem ce va fi implementat in principal prin clustere, parteneriate public-private si retele de parteneri.

In cazul macro-regiunii geo-economice din care facem parte, subsumata oficial prin SUERD,in cadrul careia toate cele 41 de judete sunt perfect eligibile, provocarea este si mai mare datorita decalajelor economice care s-au adancit in perioada crizei intre partea de sus si partea de jos a statelor dunarene.

De aceea, formarea unei abordari si expertize solide este o prioritate si o prima treapta a introducerii si in Romania a unei formari in domeniul “Proiectelor si Afacerilor Dunarene”, ca deschidere a noii filiere de “Studii Dunarene”, pe care Catedra Internationala Onorifica “Jean Bart”, in parteneriat cu Academia Romana, prin Centrul de Biodiversitate “Acad. David Davidescu”, o promoveaza cu amabilul sprijin al Europäische Donau-Akademie Ulm (Academia Dunarii – Landul Baden Wurttemberg, gazda aleasa pentru editia de anul viitor al Forumului SUERD).

Toti cei interesati sunt invitati, pe aceasta cale, sa participe la Sesiunea Practica de Informare si Training pentru Experti si Specialisti SUERD, ce va avea loc in data de vineri, 31 octombrie 2014 (orele 09.00-18.00), la Casa Academiei Romane din Calea 13 Septembrie, nr 13, Bucuresti. Modulul contine informatii de ultima ora, aplicatii practice si studii de bune practici privind pregatirea si depunerea proiectelor europene cu impact dunarean catre ariile prioritare de interes major pentru Romania.

In urma absolvirii acestei sesiuni, participantii vor putea fi cooptati in cadrul Registrului National al Expertilor Dunareni ale carui baze au fost puse in septembrie 2012 si vor fi invitati sa participe, dupa caz, la proiectele pe care le initiaza Asociatia Comunitatilor Locale Riverane Dunarii (in curs de legalizare juridica) in parteneriat in special cu Asociatia Municipalitatilor si Oraselor din Austria si Asociatia Municipalitatilor si Oraselor din Germania. Absolventii primesc, de asemenea, Certificat de Absolvire eliberat in co-tutela de Catedra Internationala Onorifica “Jean Bart” in sprijinul SUERD si Centrul de Biodiversitate al Academiei Romane.

Parteneri si speakeri invitati: Prof. Univ. Dr. Alexandru T. BOGDAN - Membru Corespondent al Academiei Romane; Prof. Univ. Dr. Petre PRISECARU - Cercetator, Institutul de Economie Mondiala; Dr. Olivia COMSA – Cercetator, Magurele High Tech Cluster; Dr. Octavian SERBAN - Presedinte, Knowledge Management Institute/Knomacons; Prof. Sever AVRAM - Coordonator General CIO-SUERD; Sandu ZAMFIRESCU - SEO & Social Media Specialist, Phaeton Gala.

Pentru confirmarea participarii, cei interesati sunt rugati sa completeze Formularul de Inscriere de pe pagina www.HouseofEurope.ro. Inscrierile se fac in limita celor 20 de locuri disponibile, in baza principiului „Primul venit – primul servit”, pana cel tarziu in data de 29 octombrie 2014. Mai multe detalii si formular de iscriere in comunicatul de presa atasat.

 

Categories —