Proprietatea intelectuala şi procese interne (III)

Minimizarea costurilor

Metoda folosită pe scară largă de instituţiile de cercetare aplicativă avansate din întreaga lume include următoarele etape menite nu doar să minimizeze costurile, dar şi să accelereze publicarea rezultatelor în jurnale ştiinţifice, şi să facă posibilă atragerea partenerilor industriali internaţionali:

1. În momentul realizării unei invenţii se redactează trei documente: formularul de comunicare către instituţie (model de formular recomandat), manuscrisul ştiinţific, care se depune spre publicare, într-un jurnal sau conferinţă ştiinţifică, şi cererea de brevet provizorie PCT (explicată în Nature şi în aceste articole Wikipedia: Priority Right, Provisional Application), în engleză. Cererea internaţională PCT este indispensabilă pentru că cereri naţionale pe pieţe foarte mici precum România nu prezintă niciun interes pentru parteneri industriali internaţonali.

2. În momentul acceptării spre publicare a manuscrisului, editorul comunică, în general, autorilor, data la care articolul va apărea online. Cel târziu la această dată, agentul de proprietate intelectuală cu care colaborează instituţia (patent attorney) depune cererea provizorie PCT. Aceasta este o cerere mult mai simplă, rapidă şi ieftină decât o cerere standard de brevet. În funcţie de experienţa inventatorilor şi a instituţiei, costurile pot fi reduse la doar două sute de euro. Această cerere este recunoscută ca dată de primă depunere în întreaga lume.

3. Cererea provizorie este valabilă 12 luni de la data depunerii. După cel mult 12 luni, poate fi depusă o cerere standard, şi selectarea unor ţări, iar costurile cresc, la 3-5K euro. Această perioadă de 12 luni este o cursă contra-cronometru de a atrage parteneri industriali care să preia şi să continue procesul, acoperind cei 3-5K euro. În lipsa unor astfel de parteneri, instituţia ori avansează sumele necesare din fonduri proprii, ori abandonează cererea.

4. Acordarea efectivă a brevetului este un pas administrativ irelevant din punctul de vedere al unei instituţii de cercetare, deoarece costurile pentru a ajunge în acel punct sunt atât de mari încât majoritatea instituţiilor (chiar şi cele mai bogate) renunţă cu mult înainte de a ajunge acolo, în absenţa unui partener industrial cu forţă financiară care să preia procedurile, inclusiv costurile aferente. Aşadar, în toate situaţiile, acordarea brevetului, ori este strict o preocupare a partenerului industrial (dacă acesta a fost cooptat), ori nu este deloc.

Explicaţii detaliate în pagina „Minimizarea costurilor” accesibilă meniului din stânga. Căutarea partenerilor, şi luarea deciziilor aferente cererii provizorii se face de către biroul de transfer tehnologic, ceea ce înseamnă că acesta trebuie să fie echipat cu experienţa şi competenţele necesare să gestioneze acest proces.

Sursa: www.researchforindustry.ro