UPDATE – POCU: Ghidul Solicitantului pentru susținerea antreprenoriatului pentru tineri NEETs – Toate regiunile!

Autoritatea de Management pentru Programul Operaţional Capital Uman din cadrul Ministerului Dezvoltării Regionale, Administraţiei Publice şi Fondurilor Europene a publicat în consultare Ghidul Solicitantului Condiţii Specifice ”Program de susținere a antreprenoriatului pentru Tineri NEETs”.
Descarcă Ghidul Solicitantului I – Regiunile Centru, Sud-Est și Sud Muntenia
Descarcă Ghidul Solicitantului II – Regiunile București-Ilfov, Nord Est, Nord-Vest, Vest, Sud-Vest Oltenia
Tipurile de activități care vor fi finanțate în contextul acestui apel de proiecte sunt în principal cele care vizează încurajarea antreprenorialului și a ocupării pe cont propriu prin susținerea înființării de întreprinderi cu profil nonagricol în zona urbană, tineri NEETs șomeri, cu accent pe cei din mediul rural și pe cei aparținând minorității roma, cu vârsta între 16-24 ani, cu domiciliul sau reședința în regiunile eligibile în care se implementează proiectul (Centru, Sud-Est şi Sud Muntenia/ București-Ilfov, Nord Est, Nord-Vest, Vest, Sud-Vest Oltenia), înregistrați și profilați în prealabil de către Serviciul public de ocupare – SPO (ANOFM și unitățile cu personalitate juridică din subordinea sa aflate în regiunea eligibila).
Propunerile sau observațiile privind îmbunătățirea documentelor se pot transmite până la data de 19.07.2017 la adresa de e-mail: neets@fonduri-ue.ro