România va primi de la Bruxelles 480 milioane euro: fondurile UE pentru resurse umane, deblocate
România a primit de la Comisia Europeană decizia privind ridicarea întreruperilor de plăți și a presuspendării pentru Programul Operațional Resurse Umane 2007-2013, a anunțat miercuri, 3 septembrie ministrul fondurilor europene, Marius Nica.
Deblocarea rambursărilor către România a avut loc în urma verificărilor efectuate la solicitarea Comisiei Europene, a mai spus Nica, la finalul ședinței săptămânale de guvern.
Cele 480 milioane de euro care au fost deblocate vor fi primite în aproximativ 2 săptămâni. În privința celorlalte două programe, POS Mediu și POS Creșterea Competitivității Economice, unde sunt de asemenea finanțări blocate, misiunile de audit au fost finalizate și decizia Comisiei Europene este așteptată în jur de 15 septembrie.
”Fără a mă antepronunța, consider că măsurile luate de statul român corespund cerințelor Comisiei Europene și așteptăm o decizie pozitivă”, a mai spus Ministrul.
Legat de rata de absorbție la nivelul tuturor programelor, acesta a declarat că, în prezent, se ridică la 62% iar până în decembrie estimează că va ajunge la 70%.