Retrospectiva anului 2015 vazuta de doi membrii ai clusterului MHTC

In fiecare an la finele lui canalele media obisnuiesc sa faca un sumar al celor mai importante evenimente. Anul acesta la Radio Romania Actualitati au fost invitati sa participe reprezentantii a doua institutii membre ale clusterului nostru: IFIN HH – dl. Academician Victor Zamfir si Transparency Romania – Victor Alistar. Va invitam sa cititi transcrierea emisiunii. Realizator Simina Botar – Seuleanu.

RADIO ROMÂNIA ACTUALITĂŢI (29 decembrie, ora 22:20) – Emisiunea: “Agenda globală” – Realizator: Simina Botar – Doamnelor şi domnilor, bună seara! “Agenda globală” începe Retrospectiva externă a anului 2015, pe care vă invităm să o urmăriţi în emisiunea de astăzi şi în cea de mâine. Prima parte este dedicată Europei, Uniunii Europene. O retrospectivă care va aduce, la fel cum am făcut pe parcursul întregului an, cele mai importante evenimente cu corespondenţii Radio România, informaţiile cu cea mai mare relevanţă pentru noi, cei din România, şi cele mai bune analize cu specialişti de marcă. Am invitat să ni se alăture în comentarea principalelor evenimente doi cetăţeni europeni, pe domnul profesor doctor Victor Nicolae Zamfir, directorul general al Institutului Naţional pentru Fizică şi Inginerie Nucleară “Horia Hulubei”, managerul general al uneia dintre cele mai mari infrastructuri de cercetare pe care o construieşte Uniunea Europeană: laserul cu lumină intensă de la Măgurele. Domnul profesor Zamfir este în Statele Unite acum, ni se alătură prin telefon. Bună seara, domnule profesor!

Victor Nicolae Zamfir: Bună seara!

Realizator: Aveţi avantajul privirii din exterior asupra întregii Uniuni Europene şi a cunoaşterii din interior a funcţionării sale. Alături de mine, în studio, este domnul Victor Alistar, directorul executiv al Transparency International România şi, de anul acesta, şi membru al Comitetului Economic şi Social al Uniunii Europene, cu sediul la Bruxelles. Bună seara!

Victor Alistar: Bună seara!

Realizator: Vă mulţumesc pentru participarea în această retrospectivă a “Agendei globale” şi vă propun să discutăm câteva subiecte mari care au frământat Europa. Anul acesta, au fost câteva asemenea fenomene. O să vedeţi că sunt puternic interconectate, dar ca să intrăm în atmosferă, vă invit să o ascultăm pe Cerasela Rădulescu, corespondentul nostru la Bruxelles.

Reporter: Letonia prelua, la începutul lui 2015, preşedinţia prin rotaţie a Uniunii Europene, cu mult optimism şi cu o agendă generoasă de priorităţi, sub deviza: “Implicare, creştere, durabilitate”. Dincolo de aceste cuvinte însă, valul imigraţiei masive din sud începuse să găsească Europa nepregătită în materie de politici de azil şi migraţie sau de sceurizare a frontierelor externe. Europa de găsea şi în faţa unei crize în Zona Euro, unde Grecia era la un pas să intre în faliment şi să părăsească grupul statelor care folosesc moneda unică. Tot în primele zile ale lui 2015, Europa a trebuit să facă faţă unei trgedii: atacul terorist de la Paris, de la publicaţia “Charlie Hebdo”, soldat cu moartea a 12 oameni şi rănirea altor 11. Anul a debutat, în acelaşi timp, cu victoria la alegerile din Grecia a partidului Syriza, oficialii europeni arătându-se îngrijoraţi de avansul acestui partid de stânga, care ameninţa că dacă va câştiga, se va opune politicilor de austeritate şi acordului pe care Grecia îl avea cu finanţatorii internaţionali. Executivul comunitar a mediat timp de aproape şase luni discuţiile Greciei cu finanţatorii săi – Zona Euro şi Fondul Monetar Internaţional. După multe reuniuni ale Eurogrupului, statele din Zona Euro, după nopţi de negocieri, de ameninţări de ambele părţi, în vara acestui an s-a ajuns la un acord şi Grecia a primit şansa unui nou împrumut. Între timp, această ţară, alături de Italia, erau afectate profund de criza imigraţiei, pe teritoriul lor sosind sute de mii de imigranţi din Siria şi Irak sau din alte state din nordul Africii. Comisia a iniţiat un proiect de repartizare a 160.000 de imigranţi din aceste două ţări către toate statele membre, aşa-numitele cote, care au provocat fracturi între ţările din Est şi celelalte. Negocieri dificile, situaţie dramatică, imigranţii continuau să soseasc, iar traseul acestora prin Balcanii de Vest avea ca ţintă finală Germania. Mulţi analişti au criticat gestul cancelarului german, Angela Merkel, de a-i primi pe viitorii refugiaţi în Germania, spunând că semnalul lansat de aceasta a făcut ca numărul lor să crească, în lipsa unor politici comunitare aplicabile în materie de azil şi imigraţie. Punctul culminant a fost atins vara trecută, când Ungaria a decis să ridice un gard la frontiera cu Serbia, pentru a stăvili, în opinia sa, valul de imigranţi, un gest care a îngrijorat şi a tensionat şi mai mult situaţia în Europa./aionescu/lbadiu/atataru/ De departe, criza imigraţiei a fost şi rămâne încă o mare provocare pentru Uniunea Europeană, în condiţiile în care cifrele arată că un milion de persoane au sosit pe teritoriul continentului în acest an. Aceasta a generat la rândul său şi criza Spaţiului Schengen, care a fost pus la încercare în mod serios şi ale cărui reguli au fost suspendate temporar de câteva state în frunte cu Germania. Reinstaurarea liberei circulaţii în interiorul Uniunii Europene a ajuns acum, la final de an, să fie condiţionată de securizarea frontierelor externe. Această fisură a fost demonstrata şi în timpul atentatului terorist recent de la Paris, soldat cu moartea a peste 130 de persoane, atentat în care unii dintre terorişti veneau din Siria şi aveau dublă cetăţenie, franceză sau belgiană. La ultimul lor summit din acest an, de la sfârşitul lunii decembrie, liderii europeni au recunoscut că problema terorismului este una gravă în Europa, urmând ca anul care începe să aducă decizii noi în contracararea acestui fenomen. Decizii noi vor fi anul viitor şi în privinţa ieşirii Marii Britanii din Uniunea Europeană, care a prezentat deja în acest an liderilor europeni propunerile sale de reformare a spaţiului comunitar, ameninţând cu părăsirea acestuia în caz contrar.

Realizator: A fost un an tumultuos. O să-i rog pe invitaţii mei să ne spună care este din punctul lor de vedere evenimentul european care i-a marcat cel mai puternic în 2015. Domnule profesor Zamfir, vă rog.

Victor Nicolae Zamfir: Evenimentul european sigur că ne afectează pe toţi, şi în cercetare, şi celilaţi membri ai societăţii suntem afectaţi de valul de imigraţie, care a apărut brusc, ca o problemă a întregii Europe. Chiar dacă probabil la început am ignorat problemele Greciei şi Italiei, dar în momentul când au bătut la uşă, sigur că ne afectează pe toţi, şi cred că acesta este un lucru care va avea repercusiuni pe termen mediu şi lung asupra continentului.

Realizator: Domnule Alistar.

Victor Alistar: Absolut, aceasta este principala temă a anului 2015, şi anume, imigraţia, pentru că ea, aşa cum spunea şi domnul profesor, va produce efecte pe termen scurt, mediu şi lung, în domeniul economic, pentru că Europa va risca, odată cu absorbirea acestui nou val, şi mai ales valul care se anunţă în 2016, să treacă la o politică de dumping social, care va afecta foarte mult sistemele sociale din ţările europene. Afectează în termeni de securitate şi afectează în termeni de conflicte culturale. Iacătă, deja sunt câteva zone grele pentru o Uniune Europeană care se confruntă anul următor cu Brexitul, cum se numeşte.

Realizator: Acesta este şi unul din punctele asupra cărora vreau să ne oprim mai pe îndelete puţin mai târziu în această emisiune, şi v-aş propune să începem discuţia sau să derulăm acest ghem de la starea financiară a Uniunii Europene, care a ieşit dintr-o criză foarte puternică şi revine mai lent decât şi-ar dori. Colegul meu Iulian Olescu a stat de vorbă cu economistul şi profesorul universitar Mircea Coşea.

Mircea Coşea: Uniunea Europeană a reuşit să unifice politicile majore ale unui model economic, cum ar fi cele agricole, industriale, ale concurenţei, dar nu a reuşit să unifice politica bugetară. Ea a rămas un atribut al suveranităţii unor state care se pretind membre ale unui club unic, din punct de vedere al bugetului european. Deci, pe de o parte, avem un sistem monetar euro care ar trebui să aibă la bază politici bugetare fiscale unice, pe de altă parte, avem existenţa acestor politici care sunt la nivel individual total diferite şi care au dat naştere chiar la probleme importante, cum a fost criza Greciei, dar nu numai a Greciei, şi a Italiei, şi a altor ţări care au trecut prin momente dificile, din cauza unor politici bugetare neadaptate criteriilor europene. Zona Euro a trecut printr-o criză mult mai importantă decât ne-am putut da seama. Probabil că singurii care au avut curajul ca să o spună public au fost câţiva oficiali germani şi italieni, care au spus că suntem la un pas de prăbuşire a sistemului euro, iar dacă el nu s-a prăbuşit s-a făcut prin eforturi importante, după părerea mea cu consecinţe nu întotdeauna pozitive ale Băncii Europene. Cu alte cuvinte, o parte din bugetul european şi a ceea ce fiecare cetăţean european contribuie, până la urmă, s-a dus pe o ţară care deocamdată nu are nici o garanţie că se va revigora prin eforturi proprii.

Reporter: Criza din Grecia demonstrează că dacă deciziile politice prevalează în faţă criteriilor economice apar aceste verigi slabe în lanţul Zonei Euro, care îşi vor pune amprenta, inclusiv pe derularea procesului de extindere a uniunii monetare, aspect care interesează direct inclusiv Romania.

Mircea Coşea: Includerea unor ţări, ca Grecia, în acel moment, în Zona Euro, a fost o decizie politică care n-a avut la bază nicio analiză economică sau, dacă a avut, n-a fost luată în seamă. Asta duce la concluzia, din punctul meu de vedere, că accesul în Zona Euro este un lucru din ce în ce mai important, mai complicat şi mai responsabil, nu numai din partea Uniunii Europene, dar şi a ţărilor care cer această intrare în Zona Euro, pentru că, pe lângă avantaje, există şi multe pericole care ţin nu numai de situaţia internă a ţării respective, dar ţin şi de echilibrul întregului sistem Euro.

Reporter: Uniunea Europeană traversează, în opinia lui Mircea Coşea, un moment extrem de dificil, ce ar putea conduce chiar la o fragmentare a spaţiului european pe zone, în funcţie de gradul de dezvoltare. Este nevoie de o viziune pe termen lung, care să asigure, din nou, succesul unei structuri europene aflate în pierdere de viteză – mai spune economistul.

Mircea Coşea: Este un moment în care ar trebui să apară, după părerea mea, nişte concepţii de politică de viziune mai largă, nişte concepţii care să depăşească măsurile punctuale, câteodată eficiente pe termen scurt, ale unor programe de investiţii sau de finanţare tip Juncker. Cred că ar trebui să existe o rebranduire a Uniunii Europene, dacă, într-adevăr, vrea să se menţină aşa cum este acum, dar eu cred că ar trebui să vrea să redevină aşa cum a fost acum 25 sau 30 de ani, un model de dezvoltare şi un posibil lider în relaţiile economice globale.

Realizator: Domnule profesor Zamfir, în discuţia mai largă pe care colegul meu Iulian Olescu a purtat-o cu profesorul Coşea, acesta vorbea de un alt mod de distribuire a resurselor, în care prioritare ar fi cercetarea şi dezvoltarea. Suntem într-un impas în Europa? E nevoie de o înnoire fundamentală?

Victor Nicolae Zamfir: Politica privind cercetarea ştiinţifică în Europa, cel puţin în ultimii 15 ani, 20 de ani, a mers foarte bine. S-a încurajat conceptul de colaborare ştiinţifică la nivel continental. Mai nou, a apărut necesitatea orientării cercetării ştiinţifice pe partea aplicativă. Sigur, asta e o cerinţă a concurenţei pe plan mondial. E o concurenţă acerbă din punct de vedere al eficienţei economice. Avem, concurenţă peste Ocean – SUA, Canada; pe partea cealaltă, în Asia – Japonia, China vine mai nou. Deci, Uniunea Europeană se confruntă cu o concurenţă foarte acerbă în domeniul economic şi, atunci rezultatele, cercetarea ştiinţifică poate să-şi aducă o contribuţie majoră în creşterea productivităţii, în crearea de produse noi, de tehnologii noi. Sigur că trebuie şi la schimb. Deci, în momentul când ai ceva, beneficiezi de un schimb cu ceilalţi, cu Japonia şi SUA, care sunt foarte dezvoltate în acest domeniu. Poate că a fost prea bruscă sau prea drastic mesajul, dar, sigur, e esenţial că trebuie implementat extrem de rapid. Cercetarea ştiinţifică, aşa-zis aplicativă, sigur, se face în marile firme, unde statul şi Uniunea Europeană, deci statele naţionale şi Uniunea Europeană, sigur, pot ajuta prin finanţare de cercetări aplicative în instituţiile statului, în universităţi, însă partea cea mare este în marile companii şi în IMM-uri. Deci, fiecare să-şi îmbunătăţească produsul. Deci, trebuie o politică de încurajare a acestei cercetări ştiinţifice.

Realizator: Domnul profesor, dar dumneavoastră aveţi şi experienţa europeană şi experienţa americană. Care ar fi modelul care trebuie urmat, totuşi, pentru ca Europa să reuşească să aplice mai repede rezultatele cercetării, aşa cum o face America?

Victor Nicolae Zamfir: Din punctul meu de vedere, America e mult avansată în acest domeniu faţă de Europa. Sunt cei doi actori… Trecem de la cercetarea de firme la cercetarea finanţată de buget, încurajarea instituţiilor statului şi a universităţilor de a contribui la îmbunătăţirea tehnologiilor, la elaborarea de patente, la produse noi. Din punctul acesta de vedere, Statele Unite stau mult mai bine, pentru că cele două părţi, pe de o parte, cercetătorii au un spirit antreprenorial mult mai puternic, sunt conştienţi de faptul că orice descoperire, orice îmbunătăţire de produs poate să aducă bani mulţi şi atunci este interesul şi al grupului de cercetare şi al individului să împingă până la produsul final acest lucru, dar, şi pe partea cealaltă, mediul economic are mult mai mută încredere în cercetarea ştiinţifică decât are în Euroapa. Părerea mea este că în Europa, în general, şi în România, în particular, dialogul între cele două părţi este mult prea slab, chiar dacă Uniunea Europeană încearcă, prin parteneriate, şi în strategia naţională există noţiunea de parteneriate, statul încurajează cercetări făcute în comun, foarte multe din aceste lucruri sunt formale. Deci, nu se atacă fondul problemei şi cred că asta din cauza mentalităţii celor doi actori. Nu sunt conştienţi de faptul că asta poate să aducă bani mulţi şi de o parte şi de alta şi sigur că fiecare poate să beneficieze de aceşti bani într-un mod cât se poate de profitabil, însă cred că aici mai este de lucru în Europa.

Realizator: Acum v-aş propune să reluăm un pic din acest ghem, să pornim de la criza care a trecut în Europa, dar a lăsat urme, inclusiv sub forma erodării partidelor tradiţionale în unele ţări, şi a dus la apariţia în Europa a unor partide noi şi un exemplu este Spania. Annamaria Damian ne reaminteşte situaţia care s-a creat.

Reporter: Alegerile locale şi regionale din luna mai au fost preambulul celor din 20 decembrie. Împreună au produs intratrea în politica locală, regională şi naţională a două partide mici, denumite de analişti emergente. Podemos, care are mai puţin de doi ani de existenţă, a reunit forţele născute din Mişcarea Indignaţilor, în anul 2012 şi, ulterior, pe dezamăgiţii din toate categoriile sociale, vârstele şi opţiunile politice. Iniţial, vehemenţi şi cu un discurs calificat “radical”, parcă inspirat din revoluţia bolivariană, liderii Podemos şi-au moderat treptat avântul şi au prezentat propuneri emanate din cercurile locale, votate de membrii formaţiunii, şi au predicat cu exemplul. Aleşii acestei formaţiuni şi-au redus retribuţiile conferite de funcţii până la maxim trei salarii minmime pe economie, adică aproximativ 2.000 de euro pe lună, sumă infimă faţă de exorbitantele salarii de primari şi consilieri locali perpetuate de partidele mari – Popular şi Socialist. De cealaltă parte, Ciudadanos, cu un lider în vârstă de 36 de ani, a strâns în rândurile sale fanii liberali care nu se mai regăseau în Partidul Popular, condus de Mariano Rajoy, dar şi o mulţime de indecişi, care, înainte de alegerile din 20 decembrie, ajungeau la un impresionant 40%. Mesajul transmis de electorat partidelor mari şi, mai ales, Partidului Popular, care a pierdut majoritatea, o pierdere tradusă în 3,5 milioane de voturi mai puţin, a fost cât se poate de clar. Criza economică şi criza politică au dus la pedepsirea sistemului bipartid. Partidele emergente au apelat la furia celor fără loc de muncă sau cu salarii mult prea mici, pentru a trăi mai bine, a celor evacuaţi din case pentru că nu au mai putut plăti creditele ipotecare, a celor înşelaţi de bănci sau la revenirea la prosperitate, la accesul facil la creditele bancare şi la Spania unită, pentru că la toate incertitudinile politice de acum se adaugă problema catalană, amplificată de amânarea învestirii guvernului regional.

Realizator: Corespondentul nostru la Madrid, Annamaria Damian. Cum vedeţi, domnule Alistar, această situaţie? Este vorba de desincronizarea partidelor tradiţionale, ruperea lor de baia de electorat sau sunt nişte partide de esenţă nouă cele care apar, un fel de altfel de a face politică de la tânăra generaţie?

Victor Alistar: Ei, bine, eu fac parte din tânăra generaţie, dar nu cred în împărţirea aceasta pe categorii de vârstă, mai ales că am avut şi exemple nu foarte fericite în zona aceasta. Este vorba de lipsă de onestitate, de lipsă de coordonare între agenda publică şi agenda politică şi este vorba, de fapt, de îngemănarea a doi factori ensenţiali: lipsa de onestitate în rezolvarea crizei financiare, crizei economice prin care a trecut Europa, în care, dacă vă amitiţi, contribuabilul la buget a plătit pentru redresarea unor societăţi care pe o teorie liberală ar fi trebuit să dispară şi să apară altele în locul lor, dar fără să preia acţiuni, ceea ce în Statele Unite nu s-a întâmplat. În Statele Unite, Trezoreria americană a naţionalizat pachete de acţiuni atunci când a pus bani în sistem, în mod absolut cinstit din punctul ăsta de vedere al economiei de piaţă. Şi, de asemenea, vedem că soluţiile de redresare au pus consumatorul într-o poziţie de absolută inferioritate. Or, ce este statul? Este o convenţie a noastră, a tuturor pe un teritoriu anume, că vom funcţiona pe baza unor legi, că ne organizăm într-un fel, că sunt unii care se ocupă, şi anume, administraţia, să aplice politicile respective, pentru nişte aspiraţii. Este partea contractului social. Asta lipseşte cu desăvârşire. Partidele care apar sunt un răspuns la incapacitatea partidelor vechi de a înţelege că decizia esenţială într-un contract social este decizia politică, fundamentată raţional pe criterii economice, pe criterii pe care sociologii le pot pune la dispoziţie, pe o serie întreagă de date şi informaţii care vin din cercetarea ştiinţinfică, fie că vorbim de ştiinţe exacte, fie că vorbim de ştiinţe sociale, dar este o decizie politică. Cât vom continua să spunem că trebuie să ne axăm pe raţionalitatea economică, şi nu pe decizii politice, în act de guvernare, în act de exercitare a puterii delegate, vom avea o criză a partidelor. Iar această criză a partidelor poate să fie, în anumite situaţii fericite, născătoare de un nou fervent, de un nou mod de a face lucrurile aşa cum spuneaţi, dar poate să ducă şi spre extremism. Pe media socială este foarte uşor să vinzi extremismul. Este foarte greu, în cuvinte scurte, în cuvinte puţine, în mesaje scurte, să explici lucruri care sunt importante şi esenţiale şi atunci bineînţeles că mesajele populiste vor trece. Populismul nu face niciodată casă bună cu buna rânduire a lucrurilor. Deci, din punctul acesta de vedere, cred că aici este principalul subiect al crizei, iar la noi vedem…, apropo, aţi dat exemplul din Spania, şi noi am avut manifestaţii în 2012, a venit o mare coaliţie din partide clasice. În Spania vedem acum că vin partiduleţe mici, care să înlocuiască partidele mari sau să le provoace într-un fel din imobilismul lor, dar mă întreb dacă aceste partide mici în România, cele care sunt emergente, vor accepta transparenţa finanţării, vor accepta transparenţa sprijinului pe care îl primesc din diferite surse, pentru că nu aş vrea să constatăm că arena politică este penetrată de nişte pachete de control, ca la pachetele de control la acţiune.

Realizator: Şi vom vedea anul viitor, probabil, care va fi răspunsul. Voiam să vă mai aduc în atenţie şi un al doilea exemplu: Polonia. Polonia, povestea de succes din perioada crizei financiare din Europa. Polonia acum, după ultimele alegeri care au fost câştigate de Partidul Dreptate şi Justiţie a lui Jarosław Kaczyński, se vede în situaţia de a se transforma rapid, întorcându-se cu 8 ani înainte, practic la sistemul de atunci de organizare. Şi l-am întrebat cum vede această situaţie pe Janusz Bugajski, un cunoscut analist politic specializat în zona Europei de Est, de la Centrul pentru Analiză Politică Europeană din Washington, şi este originar din Polonia.

Janusz Bugajski: Cred că este o problemă faptul că actualul guvern polonez ar putea să ducă la o creştere a izolării ţării în cadrul Uniunii Europene. Am avut o situaţie similară în timpul precedentului guvern, Lege şi Justiţie (PiS), sub guvernul Kaczynski, când au adoptat un curs ultraconservator anti-UE, când s-au alienat de Germania în mod special şi au fost priviţi ca fiind cei care şterg cu buretele evoluţia democratică parcursă de Polonia până la acel moment. Observ aceleaşi tresături şi acum. Nu numai că îşi pun oamenii lor în toate poziţiile importante şi schimbă regulile jocului, astfel încât să aibă o posiblitate mai mare să îşi treacă anumite legi, să modifice Constituţia şi să promoveze o agendă mult mai conservatoare, ceea ce va îndepărta mulţi oameni din Bruxelles. Cred însă că o problemă mult mai importantă este alienarea de Germania. Sub guvernele anterioare, Polonia a avut o relaţie mult mai apropiată de Berlin, ceea ce ajutat-o să se impună ca jucător important în Uniune. Fără această relaţie apropiată, cred că Polonia va deveni mai degrabă un jucător minor al Uniunii Europene. Reporter: Credeţi că în Polonia există posibilitatea apariţiei unor partide noi care să câştige rapid un număr considerabil de voturi? Janusz Bugajski: Sigur, este o tentinţă care se manifestă deja, nu ţine doar de viitor. Iată, partidul care a terminat pe locul patru în alegerile din Polonia, Nowo Czesna, noul partid, la numai două-luni, după scrutin, este indicat de cele mai recente sondaje drept posibil partid de guvernământ, deci există în Polonia un puternic curent liberal pro-business, format din tineri foarte bine educaţi, frustraţi de marile partide actuale. Există însă şi o a treia variantă, aceea a unui partid liberal care, spre deosebire de Spania, unde e puternică stânga radicală, aici este vorba despre nişte radicali liberi sau radicali centrişti.

Reporter: În ultimul timp se agită formula ameninţării la adresa însăşi existenţei UE, când se discută, de exemplu, de situaţia actuală din Polonia. Cum aţi aprecia dvs starea de fapt?

Janusz Bugajski: Daţi-mi voie să formulez în acest fel, alienarea poloneză în cadrul UE reprezintă un pas înapoi în proiectul de democratizare şi integrare în UE al acestei ţări, pe care însă cred că UE îl va suporta. UE se confruntă în continuare cu problemele economice şi financiare din Grecia, are o problemă imensă cu potenţiala ieşire a Marii Britanii din cadrul organizaţiei, după referendumul de anul viitor. Are probleme mari pe chestiunea refugiaţilor, astfel încât Polonia ar putea contribui la această perioadă tumultoasă, care mai degrabă dezbină decât uneşte UE.

Realizator: Şi atunci, domnule Alistar, vorbim despre partide dar fără bază ideologică?

Victor Alistar: Din păcate, da, pentru că partidele astea pornesc pe o puternică frustrare. Văd în precupările şi de la Bruxelles şi în şedinţele pe care le avem noi la comitet şi în alte întâlniri pe care le avem, dar văd asta şi peste Ocean, trebuie să se înţeleagă că atâta timp cât există un potenţial mare de frustrare şi cât bunăstarea este undeva un deziderat, este foarte greu să ai un mesaj legitim în ţară faţă de propriii tăi cetăţeni. Poţi să faci un pact, dar pactul acela trebuie să fie un pact naţional, să fie un pact credibil, stabil şi în linia angajamentelor pe care le ai în interiorul UE sau în interiorul alianţelor pe care le-ai semnat, dar pentru asta trebuie să ştii că participi şi că există un mecanism de codecizie. Europa este frântă în două. Este Europa producătoare şi Europa consumatoare. Europa consumatoare, piaţa de consum, se revoltă, pentru că rămâne într-o zonă de subdezvoltare, cu mesaje de marginalizare din partea Europei producătoare. Doar ca licenţă folosesc. Şi atunci au apărut prietenii coeziunii; dacă ne amintim ca opţiune sudul Europei, Spania, Italia, Grecia, estul Europei, care au venit şi au pus problema fără piaţa noastră, dacă ar fi să vă consumaţi singuri produsele sau să le exportaţi în ţări care n-au aceeaşi putere de cumpărare a monedei, s-ar putea să aveţi un recul economic. Haideţi să coparticipăm la decizie. Pe fondul ăsta se întâmplă extremismul din Ungaria, pe fondul acesta am avut situaţii în Italia, dar Berlusconi a reuşit să le stăpânească, şi asta s-a întâmplat acum vreo opt-nouă ani de zile. Vedem ce se întâmplă în Spania, vedem ce se întâmplă în Polonia astăzi. Nu cred că forma partidelor, nu cred că dacă o să căutăm un partid liberal în Polonia al tinerilor educaţi antreprenori, rezolvăm o problemă de contract social. Rezolvăm o problemă de aşezare la masa dialogului şi la proiecţia de Europă peste 20 de ani, la care ţările consumatoare nu participă.

Realizator: Şi pe fondul acesta al tumultului intern european, în 2015 a apărut fenomenul migraţiei, valul acesta care a cuprins întreaga Europă şi a exacerbat poate nişte diferenţe sau nişte crăpături care existau în structura UE şi care încă nu are un răspuns final şi ca studiu de caz vă propun Olanda, Claudia Marcu ne transmite din Amsterdam.

Reporter: Este adevărat că Olanda are experienţă în problema refugiaţilor. De-a lungul timpului şi-a deschis de multe ori graniţele. În plus, gestionează foarte bine o astfel de situaţie. Nimeni nu este lăsat să doarmă pe stradă. Sunt organizate centre de primire cu condiţii decente de trai, chiar dacă uneori sobre. Aceasta nu înseamnă însă că nu au fost proetste din partea populaţiei. Discuţii legate de refugiaţi au fost de exemplu şi în 1994, când au venit în ţară mulţi bosniaci, afectaţi de războiul din Balcani. Spre deosebire de trecut însă nemulţumirile sunt exploatate acum de o mişcare politică. Există un Wilders, care ajută în procesul de polarizare a societăţii. De fapt, toate frustrările din societate sunt exploatate de Wilders. Cele legate de refugiaţi în special. Pe de altă parte, reţelele sociale joacă şi ele un rol important. Un alt element important este faptul că vorbim de foarte mulţi musulmani, care vin din afara Europei şi nimeni nu ştie în acest moment ce fel de musulmani sunt. Teama unei confruntări între credinţa lor şi valorile europene este foarte mare. Multe întrebări sunt legate şi de viitorul acestor refugiaţi. O parte a populaţiei consideră că, după încheierea conflictului, refugiaţii trebuie să se întoarcă acasă. O altă parte spune că integrarea lor trebuie să înceapă imediat, că trebuie să înveţe limba şi să intre pe piaţa muncii. Este însă un proces dificil, ne arată chiar istoria, nu toţi au educaţie superioară, nu toţi îşi pot găsi un loc de muncă aşa cum îşi doresc, şi aceasta în ciuda faptului că, în comparaţie cu alte ţări europene, Olanda are rezultate mult mai bune în integrarea migranţilor. Nu în ultimul rând, actuala criză a refugiaţilor a ridicat foarte multe întrebări legate de mecanismele Schengen, care s-au dovedit că nu funcţionează. Guvernul de la Haga este pentru închiderea graniţelor externe ale Uniunii Europene, care, în combinaţie cu un acord cu Turcia, ar însemna o mult mai bună gestionare a valului de refugiaţi. În plus, premierul olandez, Mark Rutte, consideră că o extindere a Spaţiului Schengen în acest moment nu poate intra în discuţie.

Realizator: Aceasta este poziţia ţării care va fi la preşedinţia Uniunii Europene în primele şase luni ale anului viitor. Domnule Zamfir, dvs cum aţi proceda în privinţa acestor migranţi, dacă aţi fi premier?

Victor Nicolae Zamfir: Cred că nu numai problema migraţiei, sunt multe alte probleme. În Europa se discută mult prea puţin, atât între ţările membre, cât şi cu populaţiile. Mesajul este extrem de slab din partea clasei politice către diversele populaţii, gândiţi-vă că suntem 20 şi ceva de naţii, care avem cultură diferită, percepţii diferite şi mesajul este extrem de slab. Toate problemele, şi în problema migraţiei, aşa cum spuneam, se discută mult prea puţin la nivel de Comisie Europeană, de Consiliu European. Nu se mai practică politica consensului. Cred că şi abordarea acesteia, abordarea oricărei probleme în general, trebuie întâi o dezbatere aprofundată şi rezultatul acestei dezbateri să fie însuşit de aproape toată lumea. Eu nu cred că este o problemă chiar atât de mare pentru cele 300 şi ceva de milioane de locuitori ai Europei faptul că au venit un milion de migranţi. Dar dacă nu sunt trataţi în mod sistematic şi nu se abordează în mod sistematic problema, începe să devină critică, scapă de sub control, se întâmplă tot felul de accidente, care exacerbează şi, sigur, degenerează în conflicte. Deci, eu mă gândesc şi la problema cercetării, de exemplu.

Realizator: La asta vroiam să vă aduc acum, dle Zamir, pentru că dvs aveţi o experienţă la Măgurele de lucru într-un colectiv internaţional, care creşte de la o zi la alta, şi o să ajungeţi la câteva sute sau câteva mii de cercetători care vor lucra în acelaşi timp la Măgurele, în momentul în care va funcţiona ELI-NP. Cum vă descurcaţi în situaţia asta? Ştiu că acum aveţi deja cercetători şi din India, şi din Franţa, şi din Pakistan, şi din Bulgaria.

Victor Nicolae Zamfir: Şi din Japonia, şi din SUA, da. Am abordat problema acum patru, cinci ani, când a apărut ideea de a construi noul centru de cercetare ştiinţifică la Măgurele, am abordat-o ca fiind un centru mondial. Şi nu facem noi programul ştiinţific, ci îl facem împreună cu colegii noştri. Şi i-am antrenat încă de la început pe colegii noştri, pe colaboratorii noştri, tot ce ştiam în lume, din Japonia şi până în SUA, trecând prin Europa sau prin Asia, i-am antrenat în discuţii şi împreună am făcut cazul ştiinţific, împreună încercăm să îl implementăm acum, să facem proiectele pentru experimente, pentru că ei vor fi viitorii utilizatori, şi dacă nu îi antrenăm de la început, nu-i cuplăm. /…/ Dar, dacă nu cuplează toate popoarele la această problemă, să avem o abordare unică, nu se poate realiza un consens. Şi noi am avut succes în cercetare. Bun, cercetarea ştiinţifică este globalizată cred că înainte de partea economică şi noi am intrat în Europa ca cercetare, cel puţin din punct de vedere al fizicii, cu mult înainte ca România să devină membră a Uniunii Europene. Şi noi am intrat în Europa ca cercetare, cel puţin din punct de vedere al fizicii, cu mult înainte ca România sa devină membru al Uniunii Europene. Însă cred că asta este o abordare care ar trebui să fie aplicată. Discuţii, găsirea unui drum, unui fir roşu, la care să /se/ cupleze toată lumea, pentru că numai aşa obţii un rezultat, dacă acţiunile sunt coerente, ale tuturor celor care participă, şi până acum, la ELI, am reuşit să antrenăm, sunt peste două sute de cercetători din întreaga lume care deja participă la implementarea proiectului, la partea de construire a experimentelor din spaţiu.

Realizator: Daţi-mi voie să dezvălui o idee excelentă a centrului dumneavoastră de pregătire de la Măgurele, acel curs de limba română pentru supravieţuire, pe care îl oferiţi cercetătorilor de acolo şi care cred că o să îi transforme în nişte ambasadori ai noştri în toată lumea.

Victor Nicolae Zamfir: A avut mare succes. Am beneficiat de un profesor excelent, de fapt profesoară de limba română în Statele Unite, şi de câte ori vin în România în vacanţă încercăm, pentru că are experienţă în a preda limba română unor nevorbitori de limba română, că nu este uşor să găseşti metodele potrivite, însă a avut un succes extraordinar. Toţi străinii abia aşteaptă să urmeze şi ciclul doi, iar cei care au venit între timp sunt nerăbdători să înceapă. Trăind într-o ţară străină, sigur că, dacă nu înveţi limba, măcar cuvintele uzuale pentru, cum zicea, supravieţuire în societate, este foarte greu, chiar dacă la institut, sigur, limba este limba engleză, nu-i o problemă, însă în viaţa de zi cu zi este de mare ajutor să poţi vorbi şi am avut succes cu acest curs.

Realizator: Mulţumesc foarte mult. Un an tumultuos. Trebuie să observăm însă că există şi un fenomen invers. Un număr considerabil de europeni care au părăsit continentul. Din Franţa au plecat opt mii de evrei în Israel, din Orientul Mijlociu au venit în Uniunea Europeană în jur de un milion de refugiaţi. Gândiţi şi dumneavoastră. Dragoş Ciocîrlan.

Reporter: Agenţia ervreiască care încurajează venirea în Israel a evreilor din diaspora a anunţat că 7.900 de evrei francezi au ajuns în Israel în 2015. O creştere semnificativă, 10%, în raport cu anul precedent. Fiecare are motivul său, inclusiv criza economică, securitatea personală – a spus purtătorul de cuvânt al agenţiei, Yigal Palmor. Aproximativ 30.000 de evrei din lumea întreagă au ales să facă Alya în acest an. Un număr mare de evrei au venit din Rusia şi Ucraina. Incidentele antisemite şi insecuritatea economică au contribuit la luarea deciziei celor care au plecat spre patria străbunilor lor. În 2015, la 43 de ani după tragedia de la München, au apărut noi mărturii pe baza documentelor germane. Văduvele atleţilor israelieni asasinaţi de terorişti palestinieni în timpul Jocurilor Olimpice de la München, Ilana Romano şi Ankie Spitzer, au decis să rupă tăcerea, în speranţa că membrii delegaţiei israeliene ucişi vor primi recunoştinţa publică oficială la care au dreptul. Terorişti ai Organziaţiei pentru Eliberarea Palestinei au luat ostatici şi asasinat sălbatic membri ai delegaţiei israeliene de sportivi. Masacrul de la München din 1972 a răspândit teama terorismului în lumea întreagă. Israelul rămâne ferm în combaterea terorismului şi protejarea cetăţenilor săi oriunde s-ar afla în lume, declară acum purtătorul de cuvânt al armatei siraeliene. Lecţiile istoriei nu trebuie uitate. În prioada 1939 – 1945, în Germania s-a dezvoltat campania antievreiască. În 2015, refugiaţii din Orientul Mijlociu au fost primiţi la München cu urarea: “Bine aţi venit!” Spre deosebire de Ungaria, alte state europene au reuşit să înţeleagă şi să îşi asume ororile Holocaustului. După al Doilea Război Mondial, în ţările din estul Europei, foste comuniste, subiectul a fost ascuns. Atacul terorist de la München din 1972 nu poate fi uitat.

Realizator: “Agenda globală” – prima retrospectivă externă la final. Mulţumesc participanţilor în emisiune. Şi vreau să închei pe o butadă, a unui colaborator al dlui Zamfir, de la Institutul de la Măgurele, el spunea ‘la noi, la Măgurele’, eu aş spune în România, ‘viitorul vine mai repede’.