PROIECTUL “HIGH PERFORMANCE GREEN PORT – ETAPA A DOUA – CONSTRUCTIA” A FOST LANSAT

7 years ago  By  Iuliana Velniciuc     No comments

Marti 31.mai 2016 a fost lansat proiectul HIGH PERFORMANCE GREEN PORT – „PORTUL VERDE ŞI DE ÎNALTĂ PERFORMANŢĂ – ETAPA A DOUA -CONSTRUCTIA”, prin care în Zona Liberă Giurgiu se va construi un port cu acces trimodal (rutier, naval și feroviar). Echipa de proiect formată din reprezentanții ILR Logistica Romania SRL, Industrie Logistik Linz GmbH, ai Primăriei Municipiului Giurgiu și ai Zonei Libere Giurgiu, împreună cu invitați de la Ministerul Afacerilor Externe, al Finanțelor, al Transporturilor, s-au deplasat la fața locului pentru a vizita terenul unde va fi construită hala trimodală. Primarul Nicolae Barbu a prezentat istoricul feribotului și planurile de viitor ale municipalității pentru acea locație unde, conform proiectului, se va construi hala.

Partea a doua a evenimentului a continuat în sala de ședințe a Primăriei, unde directorul general al ILR, Ralph Gallob, a făcut o scurtă prezentare a proiectului, cu detalii privind bugetul proiectului, activitățile ce îi revin fiecărui partener, calendarul activităților. Acesta a explicat totodată că s-au obținut deja toate autorizațiile de construcție, iar în momentul de față se urcă pe SEAP documentația de atribuire a contractelor, Primăria Giurgiu având deja în curs licitația pentru partea sa de proiect.

HIGH PERFORMANCE GREEN PORT – „PORTUL VERDE ŞI DE ÎNALTĂ PERFORMANŢĂ” –ETAPA A DOUA-CONSTRUCTIA, în valoare de 15,5 milioane de euro, este unul din cele 14 proiecte de infrastructură depuse de România pentru contractarea de fonduri europene în cadrul Programului „Connecting Europe Facility” (CEF).

Proiectul vizează refacerea şi modernizarea cheului de descărcare, investiţii în utilaje cu performanţe ridicate, extinderea căii ferate pentru realizarea unei infrastructuri trimodale de transport, reabilitarea infrastructurii rutiere din interiorul zonei portuare, dragarea canalului navigabil, modernizarea sistemelor de tehnologie a informaţiei existente şi integrarea în cadrul Sistemului de Informaţii Fluviale.

Proiectul a avut avut și o primă etapă, de 800.000 euro, în care a fost realizată partea de studii.