Comisia Europeana a publicat un ghid de combinare a granturilor UE si a finantarilor BEI

3 years ago  By  Iuliana Velniciuc     No comments

Prioritatea majora a Comisiei Juncker este sa readuca Europa pe curba de crestere si sa creeze locuri de munca, fara a genera noi datorii. Fondul european pentru investitii strategice (FEIS) – nucleul Planului de investitii pentru Europa – si fondurile structurale si de investitii europene (fondurile ESI) joaca amandoua un rol de baza in ceea ce priveste crearea de locuri de munca si cresterea economica.

A fost publicata o brosura menita sa ajute autoritatile locale si promotorii proiectelor sa profite la maximum de posibilitatile de combinare a fondurilor FEIS si ESI. Cele doua instrumente au fost proiectate in mod diferit, dar complementar, din punctul de vedere al motivatiei, conceptiei si cadrului legislativ. Ele se sustin reciproc.

Jyrki Katainen, vicepresedintele Comisiei Europene responsabil pentru locuri de munca, crestere, investitii si competitivitate, a declarat: „FEIS a fost creat astfel incat sa fie cat mai flexibil cu putinta, existand asadar posibilitati multiple ca promotorii de proiecte sa solicite simultan finantare si din partea FEIS, si din partea fondurilor ESI. Orientarile pe care le publicam astazi vin cu sfaturi practice, pentru intreprinderile care cauta finantare pentru proiecte, privind posibilitatile de combinare optima a celor doua instrumente.”

Brosura ofera o privire de ansamblu asupra combinatiilor posibile dintre FEIS si fondurile ESI, fie la nivel de proiect, fie prin intermediul unui instrument financiar precum o platforma de investitii. Brosura va fi completata cu experienta dobandita in cazuri concrete si cu feedbackul primit de la partile interesate.

Sursa: Reprezentanta Comisiei Europene