Comisia Europeană a adoptat pachetul pentru mai bună legiferare/ Toate proiectele legislative și modificările vor fi supuse consultărilor publice
Frans Timmermans, Prim-Vicepreședintele Comisiei Europene: „Ascultăm preocupările cetățenilor și ale întreprinderilor – în special ale IMM-urilor – care se tem că Bruxelles-ul și instituțiile Uniunii nu elaborează întotdeauna norme pe care le pot înțelege sau aplica”.
Comisia Europeană a adoptat Agenda privind o mai bună legiferare. Acest pachet cuprinzător de reforme, care acoperă întregul ciclu de elaborare a politicilor va stimula deschiderea și transparența procesului decizional al UE, va îmbunătăți calitatea noilor acte normative prin efectuarea unor analize de impact mai bune ale proiectelor și modificărilor legislative și va promova o revizuire constantă și coerentă a actelor normative existente ale UE, astfel încât politicile UE să își atingă obiectivele în modul cel mai eficient și eficace posibil, transmite Comisia Europeană printr-un comunicat de presă.
Prim-vicepreședintele Frans Timmermans a declarat:„Actuala Comisie este hotărâtă să schimbe atât domeniile în care se implică Uniunea, cât și modul de acțiune al acesteia. O mai bună legiferare reprezintă, prin urmare, una dintre prioritățile noastre esențiale. Ascultăm preocupările cetățenilor și ale întreprinderilor – în special ale IMM-urilor – care se tem că Bruxelles-ul și instituțiile Uniunii nu elaborează întotdeauna norme pe care le pot înțelege sau aplica. Dorim să le restabilim încrederea în capacitatea UE de a produce o legislație de un înalt nivel calitativ. O mai bună legiferare nu înseamnă „mai multe” sau „mai puține” norme europene sau subminarea standardelor noastre ridicate în domeniul social și al mediului, a sănătății ori a drepturilor noastre fundamentale. O mai bună legiferare înseamnă să ne asigurăm că ne îndeplinim cât mai eficient obiectivele ambițioase în materie de politici pe care ni le-am stabilit noi înșine.”
Mai multe pe http://www.euractiv.ro/